← Înapoi la jurnal

O binecuvântare smerită

Biserica de la marginea izlazului dinspre sud-est nu are clopot, are jumătate de acoperiș și o ușă ținută închisă de trei scânduri și o rugăciune. Radu îi mătură pragul în fiecare dimineață, oricum.

„Biserica nu e acoperișul”, le spune celor care se opresc. „Acoperișul e doar locul unde ploaia nu e de acord cu noi.”

E soțul Adrianei și tatăl celor doi băieți care tocmai folosesc clopotnița prăbușită drept cetate. Vlad ține înălțimea. Ioan ține un băț și părerea lui Vlad despre băț.

„Tată! Ioan zice că acolo jos e clopotul pentru că l-a mușcat un strigoi!”

„Clopotul e acolo jos pentru că n-a reparat nimeni grinda”, zice Radu, fără să se întoarcă. „Ceea ce e mai rău.”

Când nou-venitul a urcat spre el, cu o oră înainte de amurg, Radu și-a sprijinit mătura de zid și s-a uitat la el cum se uită la cer înainte de ploaie: cu răbdare, puțin îngrijorat.

„De pe trepte ca astea nu pot să-ți dau mult. Dar pot să-ți dau ceva.” A ridicat mâna, cu palma înainte, cum făcea tatăl lui și tatăl tatălui lui. „Statornicie. Jumătate din ea, să știi. O binecuvântare smerită de la o biserică smerită. Restul, când o fi acoperiș.”

Baba Frasina, care trecea cu un coș de usturoi, a scos un sunet ca un ceainic.

„Jumătate de binecuvântare”, a zis. „Pe vremea mea atârnam usturoi la ușă și toată noaptea rămânea afară.”

„Pe vremea ta”, a zis Radu, „ușa avea o biserică în spatele ei.”

Se ceartă așa de unsprezece ani. Niciunul nu vrea să se termine.

În noaptea aceea, nou-venitul a încasat la drumul de nord mai puține vânătăi decât se aștepta oricine, inclusiv slime-urile. Dimineața, Radu era iar pe treaptă, cu mătura, iar lângă el apăruse o grămăjoară de lemn nou, pe care nimeni nu recunoștea că l-a adus.

Radu și familia lui în fața bisericii cu ușa bătută în scânduri, în grafica actuală a satului

Scenă pregătită offline, cu motorul de randare și grafica actuală a jocului; nu este o captură dintr-o sesiune multiplayer.

În versiunea v0.2.1

  • Radu, preotul satului: al unsprezecelea sătean, soțul Adrianei și tatăl lui Vlad și al lui Ioan. Aduce favoruri noi, daruri care îi plac și care nu-i plac și multe de spus.
  • Biserica lui dărâmată: o refaci în două proiecte, de la bătută în scânduri și arsă până la întreagă, cu clopotul din nou la locul lui.
  • Binecuvântări până în zori: Statornicie, Lovituri arzătoare și Purtătorul de lumină, pentru o mică ofrandă. Cât biserica nu e refăcută, binecuvântarea e smerită: pe jumătate de puternică, pentru jumătate de ofrandă.
  • Jarul: un indicator nou, care se umple când lovești și pari.
  • Lumina sfântă (F): Radu te învață, când biserica e întreagă, o explozie de lumină aurie care îi amețește și îi încetinește pe atacatorii nopții și îi marchează.
  • Familia băieților: Vlad și Ioan stau acum lângă grajd, cu Adriana și Radu.